▼ (2) (3) (4) (5)
un eseu de Dale Carrico
Partea I.
Tehnocentrismul, tehnofilia şi tehnofobia
Tehnofilul este o persoană căreia îi atribuim un entuziasm naiv sau necritic faţă de tehnologie, în timp ce tehnofobul este o persoană căreia îi atribuim o nu mai puţin necritică oroare sau ostilitate faţă de tehnologie. Dar ce ne spune faptul că nu există niciun cuvânt comparabil de familiar care să descrie pur şi simplu o persoană concentrată pe impactul tehnologiei într-un mod critic şi cu atenţie deopotrivă asupra promisiunilor şi asupra pericolelor ei?
Cum se face că orice perspectivă tehnocentrică asupra chestiunilor culturale, istorice, politice şi sociale se imaginează întotdeauna a fi ori tehnofilă, ori tehnofobă necritic? Chiar este atât de imposibil să concepem un tehnocentrism critic, în mod egal conştient de promisiuni reale şi alert faţă de pericole reale?
Cred că absenţa unui asemenea cuvânt la îndemână trădează profunde şi chiar periculoase limitări ale modului în care înţelegem rolul dezvoltărilor tehnologice în vieţile noastre, ale speranţelor şi temerilor cu care le învestim şi ale capacităţii noastre de a prelua aceste dezvoltări şi a le modela în feluri care reflectă mai bine speranţele noastre.
Deoarece cred că dezvoltarea tehnologică este ultima forţă istorică rămasă răspândită în lume, care ar putea fi descrisă plauzibil ca potenţial revoluţionară şi deoarece cred că am putea face din dezvoltarea tehnologică cea mai tangibilă speranţă a noastră că umanitatea ar putea să elimine într-adevăr şi definitiv sărăcia, suferinţa inutilă, analfabetismul, exploatarea, inegalitatea în faţa legii şi injustiţia socială pentru toată lumea de pe pământ, sunt deseori luat în mod greşit drept tehnofil.
Şi deoarece cred că oricând dezvoltarea tehnologică nu este guvernată de procese democratice legitime, de fiecare dată când e mânată în schimb de interese mărginite naţionale, corporatiste sau culturale, ea va fi aproape întotdeauna o forţă profund periculoasă şi deseori devastatoare, exacerbând inegalităţile existente, facilitând exploatarea, exagerând nemulţumirile legitime şi astfel încurajând instabilităţi sociale periculoase, ameninţând cu riscuri fără precedent şi provocând daune fără precedent indivizilor, societăţilor, speciilor şi mediului natural în întregime, sunt deseori luat în mod greşit drept tehnofob.
În timpul vieţii multor milioane de fiinţe umane care trăiesc azi, tehnologiile medicale în curs de apariţie în genetică, proteze şi cele cognitive probabil vor furniza cel puţin unora dintre noi mijloacele de a elimina multe boli şi a renegocia duratele de viaţă şi, de asemenea, de a face unele trăsături de morfologie fundamentală şi temperament radicalmente mai discreţionare. Cu sprijin adecvat, noi tehnologii pentru energie regenerabilă ar putea furniza alternative abundente, curate şi ieftine la combustibilii fosili pentru societăţile în dezvoltare, în timp ce noi biotehnologii ar putea reinventa agricultura pentru a hrăni populaţii crescânde sau a proiecta microorganisme care să ajute la repararea daunelor industriilor extractive asupra ecosistemului planetei. Tehnologiile de comunicaţie şi informaţie digitală în reţele deja remodelează culturile şi economiile globale şi oferă noi instrumente pentru facilitarea colaborării şi pentru proliferarea inteligenţei, invenţiilor şi criticilor. Cu aceste instrumente am putea extinde acoperirea şi forţa experimentalismului democratic şi ale culturilor consimţământului, am putea sprijini instituţii de autoritate globală mai reprezentative şi răspunzătoare şi asigura drepturile umanităţii în întreaga lume.
Deosebesc în mod sistematic două sensibilităţi contemporane tehnocentrice în sens larg, care par să se ivească inevitabil ca reacţii la perspectiva unor asemenea evoluţii sau la apariţia pe scenă a precursorilor lor astăzi: tehnoprogresismul şi bioconservatorismul.
Tehnoprogresism şi bioconservatorism
Tehnoprogresiştii presupun că dezvoltările tehnoştiinţifice ar trebui să fie şi pot fi democratizante, sustenabile şi emancipative atât timp cât sunt reglementate prin procese democratice legitime şi autorităţi răspunzătoare pentru a asigura că costurile, riscurile şi beneficiile lor sunt toate împărţite în mod corect între adevăratele părţi interesate de acele dezvoltări. Vederile tehnoprogresiste sprijină variat asemenea dezvoltări tehnologice în general şi, în special, tind să adopte poziţii ferme de sprijin pentru practicile umane - informate, liber consimţite, neafectate de constrângeri - de modificare genetică, prin proteze şi cognitivă.
Bioconservatorii, în schimb, tind să fie ezitanţi şi izbitor de sceptici faţă de dezvoltarea tehnologică în general şi tind, în special, să adopte poziţii ferme de împotrivire faţă de practicile (în special cele în curs de apariţie sau nefamiliare) de modificare genetică, prin proteze şi cognitivă a fiinţelor umane. Fie că derivă din ceea ce e considerat convenţional ca politică a conservatorismului religios/cultural cu tendinţe de dreapta sau din ceea ce e considerat convenţional ca politică a Ecologiei Profunde cu tendinţe de stânga, vederile bioconservatoare se opun intervenţiilor medicale şi altora dintre cele tehnologice asupra a ceea ce e perceput în mare ca fiind limitele umane şi culturale actuale, de obicei în numele unei apărări a "naturalului", pus în joc cu rolul de categorie morală.
În miezul celor mai multe perspective şi recomandări tehnoprogresiste e de găsit insistenţa că oricând vorbim de "progres" trebuie întotdeauna să păstrăm în minte şi în mâini atât dimensiunile sale ştiinţifice/instrumentale cât şi pe cele politice/morale. Dintr-o perspectivă tehnoprogresistă, aşadar, progresul tehnologic fără un progres către o mai justă distribuţie a costurilor, riscurilor şi beneficiilor acelei dezvoltări tehnologice nu va fi văzut defel ca "progres" adevărat. În acelaşi timp - şi aceasta e o idee complementară cheie - pentru cei mai mulţi critici şi apologeţi tehnoprogresişti, progresul către o mai bună democraţie, o mai mare echitate, siguranţă socială, mai multă educaţie, mai puţină violenţă, o mai largă cultură a drepturilor şi afirmare a consimţământului sunt toate dezirabile dar neadecvate în ele însele pentru a se confrunta cu de-acum ineluctabilele dileme tehnoconstituite ale vieţii contemporane dacă nu sunt însoţite de progres tehnoştiinţific care să sprijine şi să implementeze aceste valori.
În variantele lor mai rezonabile, atât tehnoprogresismele cât şi bioconservatorismele se vor opune formelor nesigure, nedrepte, nesustenabile, nedemocratice, nedeliberative ale dezvoltării tehnoştiinţifice şi amândouă înţeleg că asemenea moduri de dezvoltare pot facilita nechibzuinţă şi exploatare inacceptabile, exacerba injustiţia şi incuba nemulţumire socială periculoasă. Aproape toată lumea va simţi din când în când imboldul irezistibil al rezonabilului din unele formulări particulare izvorâte din oricare dintre aceste sensibilităţi generale, conform propriilor experienţe şi speranţe personale. Aceste două sensibilităţi, deseori aflate în profund dezacord în anumite campanii de apologie, activism, trasare de politici, formare de opinii şi educaţie, totuşi vor împărtăşi de regulă cel puţin atât teren comun cât să fie posibil dialogul productiv între aderenţii lor.
Este de asemenea crucial să realizăm că sensibilităţile, retoricile şi politicile bioconservatoare şi tehnoprogresiste deopotrivă au apărut şi îşi exercită forţele în special în consecinţa a ceea ce aş descrie ca denaturalizarea vieţii umane, în curs de desfăşurare în acest moment istoric.
Această denaturalizare este o tendinţă socială şi culturală cuprinzătoare şi ramificată, în mare analogă şi deseori înrudită structural cu alte forţe planetar-istorice ca, să zicem, diversele secularizări, industrializări, globalizări aflate în joc. Ceea ce numesc "denaturalizare" în special constă în esenţă în două tendinţe: Întâi, denaturalizarea denumeşte o suspiciune crescândă (una care poate provoca fie teamă, fie speranţă, deseori în forme hiperbolice) asupra forţei normative şi ideologice a pretenţiilor emise în numele "naturii" şi în special al "naturii umane", inspirată de o realizare a impactului destabilizator al dezvoltărilor tehnologice asupra unor capacităţi şi norme sociale date. În al doilea rând, denaturalizarea constă într-o conştienţă a gradului în care condiţiile şi ritmul dezvoltărilor tehnoştiinţifice şi distribuirea costurilor, riscurilor şi beneficiilor acestora ies la iveală tot mai izbitor ca spaţiu primar al frământărilor sociale împrejurul globului.
E un truism că mijloacele tehnice de eliminare a sărăciei şi analfabetismului pentru toate fiinţele umane de pe pământ au existat, e de presupus, din secolul al optsprezecelea, dar că formele sociale arhaice şi voinţa politică antidemocratică [ne-]au frustrat sistematic de aceste rezultate. Focarul atenţiei celor mai mulţi tehnoprogresişti rămâne folosirea tehnologiilor în curs de apariţie pentru a transforma administrarea nevoilor sociale, a oferi adăpost, hrană, servicii medicale şi educaţie pentru toţi. Pentru aceasta, o adâncire şi lărgire a participării democratice la - şi responsabilizare a guvernământului, administraţiei şi factorilor decizionali din domeniul dezvoltării prin - tehnologiile informaţiei în reţele şi ale comunicaţiilor este de asemenea crucială pentru cei mai mulţi tehnoprogresişti, pentru mai buna asigurare a realismului, responsivităţii şi responsabilităţii acelui guvernământ şi acelei administraţii. Pentru tehnoprogresişti, atunci, imperativul este întotdeauna: Să folosim tehnologia pentru a întări democraţia, să folosim democraţia pentru a ne asigura că tehnologia ne aduce tuturor beneficii.
Umanitarismele umaniste şi post-umaniste
În principal, celor mai mulţi tehnoprogresişti le vine greu să înţeleagă cum ar putea apărarea bioconservatoare a ceea ce deocamdată trece în mod provincialist drept "natură umană" să ajute pe cineva în cele din urmă în aceste proiecte de democratizare. Această atitudine nu neapărat respinge activ aspiraţiile umanismului, dar totuşi multor tehnoprogresişti li se pare că, istoric vorbind, realizările aşa-zis universale sărbătorite sub semnul umanismului de la Renaştere până în ziua de azi rareori au fost disponibile pentru mai mult decât un grup privilegiat de bărbaţi, ocazional şi câteva femei, în poziţii socio-economice strict limitate. Chiar şi la capacitate maximă, orice fundamentare uman-rasistă antropocentrică a eticii va rămâne perplexă în faţa pretenţiilor de statut şi respect ale maimuţelor/gorilelor mari, delfinilor şi altor animale ne-umane. Mai mult, categoria "umanităţii" pare să fi oferit rareori vreo acoperire protectoare chiar şi unor fiinţe umane complet sănătoase mental, mature, "exemplare", atunci când au fost prinse în dizlocările genocidale tehnoconstituite ale erei moderne.
Un număr de discursuri post-umaniste au apărut pentru a înregistra aceste insatisfacţii faţă de limitările proiectului umanist tradiţional. Este important de realizat că "post-umanul" nu trebuie să conjure spectacolul probabil înspăimântător sau tragic al unei umanităţi postume, un sfârşit al celor mai bune aspiraţii ale civilizaţiei umane sau măcar o repudiere a umanismului însuşi, atât cât un nou efort născându-se din umanism, o înaintare de la umanism ca punct de plecare, o cerere a ceva nou de la el, poate cererea ca umanismul să se ridice măcar o dată la înălţimea imaginii de sine universalizante.
Bioconservatorii exprimă adesea o teamă generală că noile tehnologii ne vor "jefui" de umanitatea noastră. Dar pentru tehnoprogresişti, "esenţa" umanităţii noastre, dacă poate exista aşa ceva, este pur şi simplu capacitatea noastră de a explora împreună ce înseamnă să fii om în lumea pe care o împărtăşim. Cu siguranţă nicio sectă, niciun trib, niciun sistem de credinţe nu e proprietarul a ceea ce înseamnă să fii om. Tehnoprogresiştii tind să creadă că practicile noastre personale şi colective legate de proteze sunt contribuţii la conversaţia pe care o purtăm despre lucrurile de care e capabilă umanitatea şi că aceia care vor să îngheţe această conversaţie în imaginea platitudinilor lor preferate riscă să încalce acea "umanitate" la fel de mult ca orice experimentalism nechibzuit.
Tehnoprogresiştii par să împărtăşească o senzaţie că noi oamenii am ajuns cu toţii prea ciudaţi şi prea legaţi de proteze pentru a mai fi seduşi în vreo măsură de limbajul inocentei "naturi" sau de dulcile imnuri bioconservatoare înălţate aşa-numitei "demnităţi umane" sau "înţelesurilor profunde" care ar fi de găsit în durerea şi suferinţa datorate bolilor potenţial vindecabile. Cei mai mulţi tehnoprogresişti consideră că ar trebui să pretindem corectitudine, sustenabilitate, responsabilitate şi libertate de la forţele dezvoltării tehnologice în care suntem cu toţii absorbiţi şi la care cu toţii colaborăm, şi că această pretenţie este contribuţia acestei generaţii în viaţă la conversaţia omenirii, aflată în continuă desfăşurare.
▲ (2) (3) (4) (5)
No comments:
Post a Comment