(1) ▼ (3) (4) (5)
un eseu de Dale Carrico
Partea II.
Să ai viaţă lungă şi să prosperi1: un program de democraţie socială tehnoprogresistă
Cea mai legitimă grijă a unor bioconservatori rezonabili (şi a celor care deocamdată tind să simpatizeze cu argumentele lor) şi cu siguranţă a celor mai mulţi tehnoprogresişti este că cei bogaţi şi puternici se vor bucura de "îmbunătăţiri" medicale şi longevitate mult înaintea noastră, a celorlalţi, sau că elite puternice vor controla tehnologii digitale de supraveghere sau capacităţi nanotehnologice fără precedent care le vor consolida puterea în moduri inimaginabile.
Convergenţa NBIC a tehnologiilor la scară nano, a celor biomedicale, a tehnologiei informaţiei şi a tehnologiilor cognitive/neuroceutice promite o emancipare umană fără precedent, dar ameninţă cu nu mai puţin decât efectiva rescriere a injustiţiei sociale în forma unei cutremurătoare speciaţii.
Doresc să propun următoarea redresare programatică iniţială, provizorie, a injustiţiei sociale, ca parte indispensabilă a unei politici în mod adecvat tehnoprogresiste a frământărilor sociale de tehnodezvoltare radicale şi disruptive. Recomandările alternative, comparabil de tehnoprogresiste, sunt binevenite şi chiar necesare, desigur, şi e destul de probabil să devină abundente nu peste mult timp:
O primă campanie tehnoprogresistă: Garanţia Venitului de Bază2
Tehnoprogresiştii trebuie să ceară o garanţie a venitului de bază ca pe un complement indispensabil al oricărei promovări generale a dezvoltărilor tehnologice disruptive. Aceasta ar elimina efectiv sărăcia din viaţa socială şi ar sprijini toţi cetăţenii ca părţi interesate având destulă libertate ca să-şi contracteze termenii participării în societate aşa cum consideră de cuviinţă. Acest venit (împreună cu un grant de parte interesată3, pe viaţă, pentru educaţie şi reprofilare) ar aduce în prim-plan valoarea participării cetăţenilor într-o civilizaţie democratică adecvat de tehnoprogresistă, dând cetăţenilor puterea de a contribui cu conţinuturi creative gratuite, inclusiv cercetare şi dezvoltare tehnoştiinţifică, de a participa la noi forme colaborative de supraveghere mediatică şi deliberare politică pe lângă votul pentru măsuri politice şi reprezentanţi în administraţia publică.
Furnizarea publică a unui venit de bază garantat pe viaţă ar trebui văzută în primul rând ca implementare a unei protecţii împotriva utilizărilor arbitrare ale autorităţii la locurile de muncă ale oamenilor. Ar oferi tuturor mijloacele de a se "dezabona" de la circumstanţele actuale în care îşi câştigă existenţa. Aşadar, ar ţine în mod constant în şah utilizările greşite ale puterii la locul de muncă, instituţionalizând o poziţie permanentă de siguranţă din care lucrătorii ar putea renegocia termenii angajării lor şi cere reparaţii pentru abuzuri fără teama de represalii injuste. Totodată, ar încuraja oamenii să se dezvolte şi să-şi asume riscuri, să încerce lucruri noi, să acumuleze noi competenţe, să investească în noi întreprinderi în beneficiul tuturor, şi toate [acestea] fără ameninţarea unei devastări totale care să-i tulbure şi să-i împiedice. O lume cu o garanţie a venitului de bază ar fi în continuare o lume în care mulţi ar munci pentru profit, cu siguranţă, şi în care mulţi alţii ar munci voluntar la proiecte care sunt în special importante sau satisfăcătoare pentru ei sau care le aduc beneficii speciale.
Aceste subvenţii ar înrola cetăţenii lumii în incomparabile proiecte "de la egal la egal" pentru statornicirea justiţiei, asigurarea liniştii locale, furnizarea securităţii globale şi promovarea bunăstării generale atât în calitate de cetăţeni-critici în reţele globale, asigurând supraveghere mediatică, soluţionare de probleme, conţinuturi creative gratuite, subveghere4 participativă, deliberare asupra politicilor de dezvoltare şi, de asemenea, compensarea noastră (şi substanţierea capacităţii noastre de consimţământ real) în timp ce ne asumăm tot mai multe riscuri şi pierdem o bună măsură a intimităţii noastre obişnuite prin rolul nostru emergent de cetăţeni-subiecţi experimentali, ca "puncte pe grafic" indispensabile în proiecte experimentale globale pentru grăbirea şi reglementarea longevităţii şi medicinei de modificare, aflate în dezvoltare.
E crucial să ne amintim că [mass-]media au fost întotdeauna subvenţionate public. Chiar şi în America cea relativ "minarhistă"5 din Epoca Fondării, arhitecţii republicii şi-au dat seama de indispensabilitatea media pentru o democraţie funcţională la scară continentală: de aici, stabilirea unui serviciu poştal şi a drumurilor, iar mai târziu subvenţionarea şi reglementarea fiecărei forme mediatice pe măsură ce apărea pe scenă, de la telegrafie, radio, telefonie, televiziune, cablu, până la recenta creare şi sprijinire a internetului. O garanţie a venitului de bază poate fi motivată ca o subvenţionare comparabilă a reţelelor "egal-la-egal" şi media (inclusiv forme colaborative de securitate şi supraveghere/subveghere amănunţită) pe baza acestei optici, separat faţă de celelalte multe justificări ale sale.
Progresiştii motivează garanţiile venitului de bază ca împlinire amânată a promisiunii emancipative a luptelor împotriva sclaviei şi conscrierii, prin eliminarea în sfârşit a constrângerilor economice care îi forţează astăzi pe atâţia să intre în sclavie salarială şi în armate de voluntari care se ocupă de afacerile sângeroase ale elitelor corporatist-militare. La aceste motivări, tehnoprogresiştii adaugă că garanţiile venitului de bază oferă şi căi de a mări puterea rezistenţei faţă de rezultate ale tehnodezvoltării favorizate exclusiv de către elite şi, de asemenea, de a ameliora concentrările de bogăţie anti-democratice izbitoare facilitate de automatizare. Descriu asemenea concentrări de bogăţie pernicioase tehnoconstituite, împreună cu dizlocările care ţin de tehnodezvoltare facilitate de reţele sofisticate de comunicaţii şi transporturi, ca abjecţii ale tehnodezvoltării (de remarcat că discuţiile despre "outsourcing"-ul de slujbe pot adesea să fie traduse în mod util în aceşti termeni şi deci să fie legate direct de pierderea de slujbe datorată în mod evident automatizării).
O a doua campanie tehnoprogresistă: serivcii medicale universale de stat şi auto-determinare consensuală în ce priveşte protezele
Tehnoprogresiştii trebuie să pretindă furnizarea de servicii medicale de bază universale şi, de asemenea, grant-uri de parte interesată pentru sprijinirea accesului consensual pe viaţă la medicina de modificare, ca un complement indispensabil al oricărei apologii generale a cercetării, dezvoltării şi sprijinirii medicinei genetice, de proteze şi cognitive. Asta elimină efectiv cea mai mare ameninţare asupra vieţilor celor relativ puţin puternici (suferinţa ne-necesară, povara bolilor netratate şi, deopotrivă, marile presiuni pentru recurgerea la tratamente şi modificări nedorite) şi înrolează toţi cetăţenii ca participanţi la un experiment colaborativ "egal-la-egal" la nivelul civilizaţiei, privind furnizarea de servicii medicale şi de întinerire pentru mai-mult-decât-sănătate. Acest grant de parte interesată pentru servicii medicale şi îmbunătăţire ar aduce în prim-plan valoarea autodeterminării medicale în civilizaţia noastră democratică, dând cetăţenilor puterea de a se angaja în proiecte proliferânde de creare-de-sine, ca egali sărbătorind o reimaginare bazată pe proteze a multiculturii modurilor de viaţă încarnate/corporale.
Pentru democraţi şi tehnoprogresişti, dreptatea socială nu poate tolera distribuţiile inegale ale autorităţii dincolo de un anumit punct (ne aflăm, mă tem, dincolo de acel punct în prezent în precarele democraţii nord-atlantice), dar este tot atât de adevărat că simţul nostru al dreptăţii cere păstrarea şi sărbătorirea inegalităţii sub formele distincţiei şi diversităţii. Pentru mine, cheia aici e să promovăm ceea ce eu numesc Cultură a Consimţământului.
Cât timp o trăsătură nu face scena consimţământului ilizibilă - dorinţa expresă de reîncadrare sexuală, valorizarea surzeniei sau prezentarea unui uşor autism, printre nenumărate alte lucruri, îmi par toate a fi exemple clare de astfel de trăsături - mi se pare că susţinătorii unei culturi a consimţământului nu pot refuza în mod adecvat vreunor cetăţeni care ar încarna o asemenea trăsătură ca parte a persoanei lor nici
(a) validitatea vreuneia dintre realizările consimţământului de către ei, pe acea bază,
nici
(b) apelul consensual la medicina de modificare pentru a ajunge să prezinte acea trăsătură sau abţinerea consensuală de la modificare, pentru a-şi păstra trăsătura.
E crucial să realizăm că lizibilitatea consimţământului e un standard mai slab decât ar fi, să zicem, "optimalitatea" (în orice sens) - şi că e un standard mai slab pentru un motiv [întemeiat]: un standard prea restrictiv e probabil să încline echilibrul dificil între valoarea democratică a consimţământului informat, ne-forţat (care, pentru a fi substanţial şi nu găunos, trebuie să fie susţinut prin standarde universale în materii discutabile ca sănătatea de bază şi ajutor social general), şi nu mai puţin democratica valoare a diversităţii.
Oamenii bine intenţionaţi pot polemiza asupra măsurii în care o scenă "optimă" a consimţământului ar putea fi încurajată sau descurajată adecvat prin strategii de subvenţionare şi altele asemenea, fie în numele economiilor administrative, al ajutorului social general sau a ce mai doriţi. Dar simpla realitate e că oricine care promovează atât o viziune substanţială a ajutorului social general cât şi valoarea diversităţii se va poticni mai devreme sau mai târziu de momente dificile în care va trebui să-şi dea seama cum să reconcilieze aceste valori pe teren.
Personal, eu cred că consimţământul lizibil, informat şi ne-forţat al cetăţenilor este cheia depăşirii unora dintre aceste dificultăţi, dar el trebuie să implice un devotament de substanţă şi nu gol faţă de consimţământ. Carevasăzică, pentru a fi legitimă, scena consimţământului trebuie susţinută prin tot felul de asigurări împotriva dezinformării, ignoranţei, forţei şi coerciţiei, [asigurări] care în prezent nu se află în câştig de cauză, în cea mai mare parte. De asemenea, standardul consimţământului lizibil trebuie să fie un standard suficient de slab ca să incubeze o adevărată proliferare a acţiunilor consensuale şi nu un standard atât de puternic încât impune conformitate... şi totuşi standardul trebuie să fie suficient de puternic cât să ofere siguranţa că "consimţământul" nu devine un alibi pentru încălcare, exploatare sau neglijare.
O a treia campanie tehnoprogresistă: Federalismul Mondial Democratic
Tehnoprogresiştii trebuie să ceară implementarea federalismului mondial democratic, pentru că problemele planetare reclamă guvernare planetară şi pentru că numai guvernarea democratică e o guvernare legitimă.
Frământările sociale ale tehnodezvoltării au loc pe o scenă planetară şi adevăratele lor părţi interesate nu sunt mărginite la nicio naţiune, cultură, regiune, clasă, rasă, sex sau credinţă. Toate fiinţele umane locuiesc şi au impact asupra aceloraşi indispensabile biosferă şi mediu, aşa cum toţi sunt ameninţaţi de vulnerabilitatea ei în faţa nechibzuinţei umane. Toate fiinţele umane produc, consumă, colaborează şi fac schimburi printr-un artificiu ritual încins în jurul globului, artificiu de norme, legi şi protocoale, cu toţii interdependenţi în mod ineradicabil, îndatoraţi unei moşteniri comune a inteligenţei şi realizărilor creatoare, tot aşa cum suntem cu toţii ameninţaţi de interpretările excepţionaliste ale normelor, aplicările selective ale legii sau protocoalele nedrepte prin care se definesc producţia şi schimbul. Toate fiinţele umane se bucură de siguranţa tovarăşilor lor planetari prin drepturile lor, legitimitatea guvernelor lor, comunitatea lor generală şi interesul comun într-un viitor deschis, tot aşa cum cu toţii suntem ameninţaţi de încălcarea drepturilor, declinul legitimităţii democratice şi abjecţiile sărăciei, stigmatizării, violenţei sau deznădejdii oriunde altundeva pe pământ.
Reţelele globale de informaţie şi comunicare aduc în prim-plan pentru toţi cei conectaţi la ele nedreptăţile sistemului de guvernare globală inter-naţional postcolonial nord-atlantic, în acelaşi timp diseminând aşteptările beneficiarilor acelui sistem pe tot cuprinsul globului, exacerbând vulnerabilitatea sistemului respectiv dincolo de capacitatea lui de acomodare. Acolo unde acest sistem nu s-a prăbuşit deja, el e în curs de prăbuşire.
Cultura populară şi retorica oficială ale democraţiei în societăţile industriale nord-atlantice contemporane au fost, desigur, prea rareori echivalate de realităţile democratice de pe teren. Cu toate acestea, respectiva cultură şi retorică a democraţiei populare este un teren minunat de fertil, perpetuu provocator la eforturi de educare, agitaţie şi organizare pentru o veritabilă democratizare tot mai profundă în aceste societăţi. În acelaşi timp, de-acum obişnuitele dar neliniştitor de himericele aşteptări de prosperitate continuă pe care le au locuitorii acestor societăţi - [prosperitate] care apare de fapt dintr-o bulă nesustenabilă de petrol ieftin, din diplomaţia destabilizatoare bazată pe nave de artilerie, cheltuieli de "apărare" obscene, literalmente nebuneşti şi un arhipelag imperial de baze militare globale şi din exploatarea continuă în special a naţiunilor post-coloniale ale "lumii a treia" - toate deopotrivă ne plasează pe muchia de cuţit a neliniştilor sociale catastrofale în momentul în care beneficiarii lor răsfăţaţi vor fi forţaţi de circumstanţele în inevitabilă schimbare să plătească preţul real (costurile nesubvenţionate, costurile ne-obligatorii, costurile de mediu etc.) ale acestor bunuri şi privilegii nemeritate sau necinstit obţinute.
[Traducere în desfăşurare - versiune beta permanentă, că aşa-i la modă pe la Google.]
1 "Live Long and Prosper!", o urare a vulcanienilor din universul SF "Star Trek"
2 "Basic Income Guarantee (BIG)"
3 Drepturi materiale cuvenite oricărui cetăţean, considerat din principiu a fi "parte interesată", "parte contractantă" sau "acţionar" - eng. "stakeholder" - în contractul social.
4 "Sousveillance", construit pe modelul "surveillance" - verificarea activităţii autorităţilor de către cei asupra cărora se exercită autoritatea; verificare de jos în sus.
5 Guvernare redusă la un minimum considerat esenţial, strict necesar.
(1) ▲ (3) (4) (5)
Saturday, December 25, 2010
Sunday, December 19, 2010
Tehnoprogresismul dincolo de tehnofilie şi tehnofobie (1)
▼ (2) (3) (4) (5)
un eseu de Dale Carrico
Partea I.
Tehnocentrismul, tehnofilia şi tehnofobia
Tehnofilul este o persoană căreia îi atribuim un entuziasm naiv sau necritic faţă de tehnologie, în timp ce tehnofobul este o persoană căreia îi atribuim o nu mai puţin necritică oroare sau ostilitate faţă de tehnologie. Dar ce ne spune faptul că nu există niciun cuvânt comparabil de familiar care să descrie pur şi simplu o persoană concentrată pe impactul tehnologiei într-un mod critic şi cu atenţie deopotrivă asupra promisiunilor şi asupra pericolelor ei?
Cum se face că orice perspectivă tehnocentrică asupra chestiunilor culturale, istorice, politice şi sociale se imaginează întotdeauna a fi ori tehnofilă, ori tehnofobă necritic? Chiar este atât de imposibil să concepem un tehnocentrism critic, în mod egal conştient de promisiuni reale şi alert faţă de pericole reale?
Cred că absenţa unui asemenea cuvânt la îndemână trădează profunde şi chiar periculoase limitări ale modului în care înţelegem rolul dezvoltărilor tehnologice în vieţile noastre, ale speranţelor şi temerilor cu care le învestim şi ale capacităţii noastre de a prelua aceste dezvoltări şi a le modela în feluri care reflectă mai bine speranţele noastre.
Deoarece cred că dezvoltarea tehnologică este ultima forţă istorică rămasă răspândită în lume, care ar putea fi descrisă plauzibil ca potenţial revoluţionară şi deoarece cred că am putea face din dezvoltarea tehnologică cea mai tangibilă speranţă a noastră că umanitatea ar putea să elimine într-adevăr şi definitiv sărăcia, suferinţa inutilă, analfabetismul, exploatarea, inegalitatea în faţa legii şi injustiţia socială pentru toată lumea de pe pământ, sunt deseori luat în mod greşit drept tehnofil.
Şi deoarece cred că oricând dezvoltarea tehnologică nu este guvernată de procese democratice legitime, de fiecare dată când e mânată în schimb de interese mărginite naţionale, corporatiste sau culturale, ea va fi aproape întotdeauna o forţă profund periculoasă şi deseori devastatoare, exacerbând inegalităţile existente, facilitând exploatarea, exagerând nemulţumirile legitime şi astfel încurajând instabilităţi sociale periculoase, ameninţând cu riscuri fără precedent şi provocând daune fără precedent indivizilor, societăţilor, speciilor şi mediului natural în întregime, sunt deseori luat în mod greşit drept tehnofob.
În timpul vieţii multor milioane de fiinţe umane care trăiesc azi, tehnologiile medicale în curs de apariţie în genetică, proteze şi cele cognitive probabil vor furniza cel puţin unora dintre noi mijloacele de a elimina multe boli şi a renegocia duratele de viaţă şi, de asemenea, de a face unele trăsături de morfologie fundamentală şi temperament radicalmente mai discreţionare. Cu sprijin adecvat, noi tehnologii pentru energie regenerabilă ar putea furniza alternative abundente, curate şi ieftine la combustibilii fosili pentru societăţile în dezvoltare, în timp ce noi biotehnologii ar putea reinventa agricultura pentru a hrăni populaţii crescânde sau a proiecta microorganisme care să ajute la repararea daunelor industriilor extractive asupra ecosistemului planetei. Tehnologiile de comunicaţie şi informaţie digitală în reţele deja remodelează culturile şi economiile globale şi oferă noi instrumente pentru facilitarea colaborării şi pentru proliferarea inteligenţei, invenţiilor şi criticilor. Cu aceste instrumente am putea extinde acoperirea şi forţa experimentalismului democratic şi ale culturilor consimţământului, am putea sprijini instituţii de autoritate globală mai reprezentative şi răspunzătoare şi asigura drepturile umanităţii în întreaga lume.
Deosebesc în mod sistematic două sensibilităţi contemporane tehnocentrice în sens larg, care par să se ivească inevitabil ca reacţii la perspectiva unor asemenea evoluţii sau la apariţia pe scenă a precursorilor lor astăzi: tehnoprogresismul şi bioconservatorismul.
Tehnoprogresism şi bioconservatorism
Tehnoprogresiştii presupun că dezvoltările tehnoştiinţifice ar trebui să fie şi pot fi democratizante, sustenabile şi emancipative atât timp cât sunt reglementate prin procese democratice legitime şi autorităţi răspunzătoare pentru a asigura că costurile, riscurile şi beneficiile lor sunt toate împărţite în mod corect între adevăratele părţi interesate de acele dezvoltări. Vederile tehnoprogresiste sprijină variat asemenea dezvoltări tehnologice în general şi, în special, tind să adopte poziţii ferme de sprijin pentru practicile umane - informate, liber consimţite, neafectate de constrângeri - de modificare genetică, prin proteze şi cognitivă.
Bioconservatorii, în schimb, tind să fie ezitanţi şi izbitor de sceptici faţă de dezvoltarea tehnologică în general şi tind, în special, să adopte poziţii ferme de împotrivire faţă de practicile (în special cele în curs de apariţie sau nefamiliare) de modificare genetică, prin proteze şi cognitivă a fiinţelor umane. Fie că derivă din ceea ce e considerat convenţional ca politică a conservatorismului religios/cultural cu tendinţe de dreapta sau din ceea ce e considerat convenţional ca politică a Ecologiei Profunde cu tendinţe de stânga, vederile bioconservatoare se opun intervenţiilor medicale şi altora dintre cele tehnologice asupra a ceea ce e perceput în mare ca fiind limitele umane şi culturale actuale, de obicei în numele unei apărări a "naturalului", pus în joc cu rolul de categorie morală.
În miezul celor mai multe perspective şi recomandări tehnoprogresiste e de găsit insistenţa că oricând vorbim de "progres" trebuie întotdeauna să păstrăm în minte şi în mâini atât dimensiunile sale ştiinţifice/instrumentale cât şi pe cele politice/morale. Dintr-o perspectivă tehnoprogresistă, aşadar, progresul tehnologic fără un progres către o mai justă distribuţie a costurilor, riscurilor şi beneficiilor acelei dezvoltări tehnologice nu va fi văzut defel ca "progres" adevărat. În acelaşi timp - şi aceasta e o idee complementară cheie - pentru cei mai mulţi critici şi apologeţi tehnoprogresişti, progresul către o mai bună democraţie, o mai mare echitate, siguranţă socială, mai multă educaţie, mai puţină violenţă, o mai largă cultură a drepturilor şi afirmare a consimţământului sunt toate dezirabile dar neadecvate în ele însele pentru a se confrunta cu de-acum ineluctabilele dileme tehnoconstituite ale vieţii contemporane dacă nu sunt însoţite de progres tehnoştiinţific care să sprijine şi să implementeze aceste valori.
În variantele lor mai rezonabile, atât tehnoprogresismele cât şi bioconservatorismele se vor opune formelor nesigure, nedrepte, nesustenabile, nedemocratice, nedeliberative ale dezvoltării tehnoştiinţifice şi amândouă înţeleg că asemenea moduri de dezvoltare pot facilita nechibzuinţă şi exploatare inacceptabile, exacerba injustiţia şi incuba nemulţumire socială periculoasă. Aproape toată lumea va simţi din când în când imboldul irezistibil al rezonabilului din unele formulări particulare izvorâte din oricare dintre aceste sensibilităţi generale, conform propriilor experienţe şi speranţe personale. Aceste două sensibilităţi, deseori aflate în profund dezacord în anumite campanii de apologie, activism, trasare de politici, formare de opinii şi educaţie, totuşi vor împărtăşi de regulă cel puţin atât teren comun cât să fie posibil dialogul productiv între aderenţii lor.
Este de asemenea crucial să realizăm că sensibilităţile, retoricile şi politicile bioconservatoare şi tehnoprogresiste deopotrivă au apărut şi îşi exercită forţele în special în consecinţa a ceea ce aş descrie ca denaturalizarea vieţii umane, în curs de desfăşurare în acest moment istoric.
Această denaturalizare este o tendinţă socială şi culturală cuprinzătoare şi ramificată, în mare analogă şi deseori înrudită structural cu alte forţe planetar-istorice ca, să zicem, diversele secularizări, industrializări, globalizări aflate în joc. Ceea ce numesc "denaturalizare" în special constă în esenţă în două tendinţe: Întâi, denaturalizarea denumeşte o suspiciune crescândă (una care poate provoca fie teamă, fie speranţă, deseori în forme hiperbolice) asupra forţei normative şi ideologice a pretenţiilor emise în numele "naturii" şi în special al "naturii umane", inspirată de o realizare a impactului destabilizator al dezvoltărilor tehnologice asupra unor capacităţi şi norme sociale date. În al doilea rând, denaturalizarea constă într-o conştienţă a gradului în care condiţiile şi ritmul dezvoltărilor tehnoştiinţifice şi distribuirea costurilor, riscurilor şi beneficiilor acestora ies la iveală tot mai izbitor ca spaţiu primar al frământărilor sociale împrejurul globului.
E un truism că mijloacele tehnice de eliminare a sărăciei şi analfabetismului pentru toate fiinţele umane de pe pământ au existat, e de presupus, din secolul al optsprezecelea, dar că formele sociale arhaice şi voinţa politică antidemocratică [ne-]au frustrat sistematic de aceste rezultate. Focarul atenţiei celor mai mulţi tehnoprogresişti rămâne folosirea tehnologiilor în curs de apariţie pentru a transforma administrarea nevoilor sociale, a oferi adăpost, hrană, servicii medicale şi educaţie pentru toţi. Pentru aceasta, o adâncire şi lărgire a participării democratice la - şi responsabilizare a guvernământului, administraţiei şi factorilor decizionali din domeniul dezvoltării prin - tehnologiile informaţiei în reţele şi ale comunicaţiilor este de asemenea crucială pentru cei mai mulţi tehnoprogresişti, pentru mai buna asigurare a realismului, responsivităţii şi responsabilităţii acelui guvernământ şi acelei administraţii. Pentru tehnoprogresişti, atunci, imperativul este întotdeauna: Să folosim tehnologia pentru a întări democraţia, să folosim democraţia pentru a ne asigura că tehnologia ne aduce tuturor beneficii.
Umanitarismele umaniste şi post-umaniste
În principal, celor mai mulţi tehnoprogresişti le vine greu să înţeleagă cum ar putea apărarea bioconservatoare a ceea ce deocamdată trece în mod provincialist drept "natură umană" să ajute pe cineva în cele din urmă în aceste proiecte de democratizare. Această atitudine nu neapărat respinge activ aspiraţiile umanismului, dar totuşi multor tehnoprogresişti li se pare că, istoric vorbind, realizările aşa-zis universale sărbătorite sub semnul umanismului de la Renaştere până în ziua de azi rareori au fost disponibile pentru mai mult decât un grup privilegiat de bărbaţi, ocazional şi câteva femei, în poziţii socio-economice strict limitate. Chiar şi la capacitate maximă, orice fundamentare uman-rasistă antropocentrică a eticii va rămâne perplexă în faţa pretenţiilor de statut şi respect ale maimuţelor/gorilelor mari, delfinilor şi altor animale ne-umane. Mai mult, categoria "umanităţii" pare să fi oferit rareori vreo acoperire protectoare chiar şi unor fiinţe umane complet sănătoase mental, mature, "exemplare", atunci când au fost prinse în dizlocările genocidale tehnoconstituite ale erei moderne.
Un număr de discursuri post-umaniste au apărut pentru a înregistra aceste insatisfacţii faţă de limitările proiectului umanist tradiţional. Este important de realizat că "post-umanul" nu trebuie să conjure spectacolul probabil înspăimântător sau tragic al unei umanităţi postume, un sfârşit al celor mai bune aspiraţii ale civilizaţiei umane sau măcar o repudiere a umanismului însuşi, atât cât un nou efort născându-se din umanism, o înaintare de la umanism ca punct de plecare, o cerere a ceva nou de la el, poate cererea ca umanismul să se ridice măcar o dată la înălţimea imaginii de sine universalizante.
Bioconservatorii exprimă adesea o teamă generală că noile tehnologii ne vor "jefui" de umanitatea noastră. Dar pentru tehnoprogresişti, "esenţa" umanităţii noastre, dacă poate exista aşa ceva, este pur şi simplu capacitatea noastră de a explora împreună ce înseamnă să fii om în lumea pe care o împărtăşim. Cu siguranţă nicio sectă, niciun trib, niciun sistem de credinţe nu e proprietarul a ceea ce înseamnă să fii om. Tehnoprogresiştii tind să creadă că practicile noastre personale şi colective legate de proteze sunt contribuţii la conversaţia pe care o purtăm despre lucrurile de care e capabilă umanitatea şi că aceia care vor să îngheţe această conversaţie în imaginea platitudinilor lor preferate riscă să încalce acea "umanitate" la fel de mult ca orice experimentalism nechibzuit.
Tehnoprogresiştii par să împărtăşească o senzaţie că noi oamenii am ajuns cu toţii prea ciudaţi şi prea legaţi de proteze pentru a mai fi seduşi în vreo măsură de limbajul inocentei "naturi" sau de dulcile imnuri bioconservatoare înălţate aşa-numitei "demnităţi umane" sau "înţelesurilor profunde" care ar fi de găsit în durerea şi suferinţa datorate bolilor potenţial vindecabile. Cei mai mulţi tehnoprogresişti consideră că ar trebui să pretindem corectitudine, sustenabilitate, responsabilitate şi libertate de la forţele dezvoltării tehnologice în care suntem cu toţii absorbiţi şi la care cu toţii colaborăm, şi că această pretenţie este contribuţia acestei generaţii în viaţă la conversaţia omenirii, aflată în continuă desfăşurare.
▲ (2) (3) (4) (5)
un eseu de Dale Carrico
Partea I.
Tehnocentrismul, tehnofilia şi tehnofobia
Tehnofilul este o persoană căreia îi atribuim un entuziasm naiv sau necritic faţă de tehnologie, în timp ce tehnofobul este o persoană căreia îi atribuim o nu mai puţin necritică oroare sau ostilitate faţă de tehnologie. Dar ce ne spune faptul că nu există niciun cuvânt comparabil de familiar care să descrie pur şi simplu o persoană concentrată pe impactul tehnologiei într-un mod critic şi cu atenţie deopotrivă asupra promisiunilor şi asupra pericolelor ei?
Cum se face că orice perspectivă tehnocentrică asupra chestiunilor culturale, istorice, politice şi sociale se imaginează întotdeauna a fi ori tehnofilă, ori tehnofobă necritic? Chiar este atât de imposibil să concepem un tehnocentrism critic, în mod egal conştient de promisiuni reale şi alert faţă de pericole reale?
Cred că absenţa unui asemenea cuvânt la îndemână trădează profunde şi chiar periculoase limitări ale modului în care înţelegem rolul dezvoltărilor tehnologice în vieţile noastre, ale speranţelor şi temerilor cu care le învestim şi ale capacităţii noastre de a prelua aceste dezvoltări şi a le modela în feluri care reflectă mai bine speranţele noastre.
Deoarece cred că dezvoltarea tehnologică este ultima forţă istorică rămasă răspândită în lume, care ar putea fi descrisă plauzibil ca potenţial revoluţionară şi deoarece cred că am putea face din dezvoltarea tehnologică cea mai tangibilă speranţă a noastră că umanitatea ar putea să elimine într-adevăr şi definitiv sărăcia, suferinţa inutilă, analfabetismul, exploatarea, inegalitatea în faţa legii şi injustiţia socială pentru toată lumea de pe pământ, sunt deseori luat în mod greşit drept tehnofil.
Şi deoarece cred că oricând dezvoltarea tehnologică nu este guvernată de procese democratice legitime, de fiecare dată când e mânată în schimb de interese mărginite naţionale, corporatiste sau culturale, ea va fi aproape întotdeauna o forţă profund periculoasă şi deseori devastatoare, exacerbând inegalităţile existente, facilitând exploatarea, exagerând nemulţumirile legitime şi astfel încurajând instabilităţi sociale periculoase, ameninţând cu riscuri fără precedent şi provocând daune fără precedent indivizilor, societăţilor, speciilor şi mediului natural în întregime, sunt deseori luat în mod greşit drept tehnofob.
În timpul vieţii multor milioane de fiinţe umane care trăiesc azi, tehnologiile medicale în curs de apariţie în genetică, proteze şi cele cognitive probabil vor furniza cel puţin unora dintre noi mijloacele de a elimina multe boli şi a renegocia duratele de viaţă şi, de asemenea, de a face unele trăsături de morfologie fundamentală şi temperament radicalmente mai discreţionare. Cu sprijin adecvat, noi tehnologii pentru energie regenerabilă ar putea furniza alternative abundente, curate şi ieftine la combustibilii fosili pentru societăţile în dezvoltare, în timp ce noi biotehnologii ar putea reinventa agricultura pentru a hrăni populaţii crescânde sau a proiecta microorganisme care să ajute la repararea daunelor industriilor extractive asupra ecosistemului planetei. Tehnologiile de comunicaţie şi informaţie digitală în reţele deja remodelează culturile şi economiile globale şi oferă noi instrumente pentru facilitarea colaborării şi pentru proliferarea inteligenţei, invenţiilor şi criticilor. Cu aceste instrumente am putea extinde acoperirea şi forţa experimentalismului democratic şi ale culturilor consimţământului, am putea sprijini instituţii de autoritate globală mai reprezentative şi răspunzătoare şi asigura drepturile umanităţii în întreaga lume.
Deosebesc în mod sistematic două sensibilităţi contemporane tehnocentrice în sens larg, care par să se ivească inevitabil ca reacţii la perspectiva unor asemenea evoluţii sau la apariţia pe scenă a precursorilor lor astăzi: tehnoprogresismul şi bioconservatorismul.
Tehnoprogresism şi bioconservatorism
Tehnoprogresiştii presupun că dezvoltările tehnoştiinţifice ar trebui să fie şi pot fi democratizante, sustenabile şi emancipative atât timp cât sunt reglementate prin procese democratice legitime şi autorităţi răspunzătoare pentru a asigura că costurile, riscurile şi beneficiile lor sunt toate împărţite în mod corect între adevăratele părţi interesate de acele dezvoltări. Vederile tehnoprogresiste sprijină variat asemenea dezvoltări tehnologice în general şi, în special, tind să adopte poziţii ferme de sprijin pentru practicile umane - informate, liber consimţite, neafectate de constrângeri - de modificare genetică, prin proteze şi cognitivă.
Bioconservatorii, în schimb, tind să fie ezitanţi şi izbitor de sceptici faţă de dezvoltarea tehnologică în general şi tind, în special, să adopte poziţii ferme de împotrivire faţă de practicile (în special cele în curs de apariţie sau nefamiliare) de modificare genetică, prin proteze şi cognitivă a fiinţelor umane. Fie că derivă din ceea ce e considerat convenţional ca politică a conservatorismului religios/cultural cu tendinţe de dreapta sau din ceea ce e considerat convenţional ca politică a Ecologiei Profunde cu tendinţe de stânga, vederile bioconservatoare se opun intervenţiilor medicale şi altora dintre cele tehnologice asupra a ceea ce e perceput în mare ca fiind limitele umane şi culturale actuale, de obicei în numele unei apărări a "naturalului", pus în joc cu rolul de categorie morală.
În miezul celor mai multe perspective şi recomandări tehnoprogresiste e de găsit insistenţa că oricând vorbim de "progres" trebuie întotdeauna să păstrăm în minte şi în mâini atât dimensiunile sale ştiinţifice/instrumentale cât şi pe cele politice/morale. Dintr-o perspectivă tehnoprogresistă, aşadar, progresul tehnologic fără un progres către o mai justă distribuţie a costurilor, riscurilor şi beneficiilor acelei dezvoltări tehnologice nu va fi văzut defel ca "progres" adevărat. În acelaşi timp - şi aceasta e o idee complementară cheie - pentru cei mai mulţi critici şi apologeţi tehnoprogresişti, progresul către o mai bună democraţie, o mai mare echitate, siguranţă socială, mai multă educaţie, mai puţină violenţă, o mai largă cultură a drepturilor şi afirmare a consimţământului sunt toate dezirabile dar neadecvate în ele însele pentru a se confrunta cu de-acum ineluctabilele dileme tehnoconstituite ale vieţii contemporane dacă nu sunt însoţite de progres tehnoştiinţific care să sprijine şi să implementeze aceste valori.
În variantele lor mai rezonabile, atât tehnoprogresismele cât şi bioconservatorismele se vor opune formelor nesigure, nedrepte, nesustenabile, nedemocratice, nedeliberative ale dezvoltării tehnoştiinţifice şi amândouă înţeleg că asemenea moduri de dezvoltare pot facilita nechibzuinţă şi exploatare inacceptabile, exacerba injustiţia şi incuba nemulţumire socială periculoasă. Aproape toată lumea va simţi din când în când imboldul irezistibil al rezonabilului din unele formulări particulare izvorâte din oricare dintre aceste sensibilităţi generale, conform propriilor experienţe şi speranţe personale. Aceste două sensibilităţi, deseori aflate în profund dezacord în anumite campanii de apologie, activism, trasare de politici, formare de opinii şi educaţie, totuşi vor împărtăşi de regulă cel puţin atât teren comun cât să fie posibil dialogul productiv între aderenţii lor.
Este de asemenea crucial să realizăm că sensibilităţile, retoricile şi politicile bioconservatoare şi tehnoprogresiste deopotrivă au apărut şi îşi exercită forţele în special în consecinţa a ceea ce aş descrie ca denaturalizarea vieţii umane, în curs de desfăşurare în acest moment istoric.
Această denaturalizare este o tendinţă socială şi culturală cuprinzătoare şi ramificată, în mare analogă şi deseori înrudită structural cu alte forţe planetar-istorice ca, să zicem, diversele secularizări, industrializări, globalizări aflate în joc. Ceea ce numesc "denaturalizare" în special constă în esenţă în două tendinţe: Întâi, denaturalizarea denumeşte o suspiciune crescândă (una care poate provoca fie teamă, fie speranţă, deseori în forme hiperbolice) asupra forţei normative şi ideologice a pretenţiilor emise în numele "naturii" şi în special al "naturii umane", inspirată de o realizare a impactului destabilizator al dezvoltărilor tehnologice asupra unor capacităţi şi norme sociale date. În al doilea rând, denaturalizarea constă într-o conştienţă a gradului în care condiţiile şi ritmul dezvoltărilor tehnoştiinţifice şi distribuirea costurilor, riscurilor şi beneficiilor acestora ies la iveală tot mai izbitor ca spaţiu primar al frământărilor sociale împrejurul globului.
E un truism că mijloacele tehnice de eliminare a sărăciei şi analfabetismului pentru toate fiinţele umane de pe pământ au existat, e de presupus, din secolul al optsprezecelea, dar că formele sociale arhaice şi voinţa politică antidemocratică [ne-]au frustrat sistematic de aceste rezultate. Focarul atenţiei celor mai mulţi tehnoprogresişti rămâne folosirea tehnologiilor în curs de apariţie pentru a transforma administrarea nevoilor sociale, a oferi adăpost, hrană, servicii medicale şi educaţie pentru toţi. Pentru aceasta, o adâncire şi lărgire a participării democratice la - şi responsabilizare a guvernământului, administraţiei şi factorilor decizionali din domeniul dezvoltării prin - tehnologiile informaţiei în reţele şi ale comunicaţiilor este de asemenea crucială pentru cei mai mulţi tehnoprogresişti, pentru mai buna asigurare a realismului, responsivităţii şi responsabilităţii acelui guvernământ şi acelei administraţii. Pentru tehnoprogresişti, atunci, imperativul este întotdeauna: Să folosim tehnologia pentru a întări democraţia, să folosim democraţia pentru a ne asigura că tehnologia ne aduce tuturor beneficii.
Umanitarismele umaniste şi post-umaniste
În principal, celor mai mulţi tehnoprogresişti le vine greu să înţeleagă cum ar putea apărarea bioconservatoare a ceea ce deocamdată trece în mod provincialist drept "natură umană" să ajute pe cineva în cele din urmă în aceste proiecte de democratizare. Această atitudine nu neapărat respinge activ aspiraţiile umanismului, dar totuşi multor tehnoprogresişti li se pare că, istoric vorbind, realizările aşa-zis universale sărbătorite sub semnul umanismului de la Renaştere până în ziua de azi rareori au fost disponibile pentru mai mult decât un grup privilegiat de bărbaţi, ocazional şi câteva femei, în poziţii socio-economice strict limitate. Chiar şi la capacitate maximă, orice fundamentare uman-rasistă antropocentrică a eticii va rămâne perplexă în faţa pretenţiilor de statut şi respect ale maimuţelor/gorilelor mari, delfinilor şi altor animale ne-umane. Mai mult, categoria "umanităţii" pare să fi oferit rareori vreo acoperire protectoare chiar şi unor fiinţe umane complet sănătoase mental, mature, "exemplare", atunci când au fost prinse în dizlocările genocidale tehnoconstituite ale erei moderne.
Un număr de discursuri post-umaniste au apărut pentru a înregistra aceste insatisfacţii faţă de limitările proiectului umanist tradiţional. Este important de realizat că "post-umanul" nu trebuie să conjure spectacolul probabil înspăimântător sau tragic al unei umanităţi postume, un sfârşit al celor mai bune aspiraţii ale civilizaţiei umane sau măcar o repudiere a umanismului însuşi, atât cât un nou efort născându-se din umanism, o înaintare de la umanism ca punct de plecare, o cerere a ceva nou de la el, poate cererea ca umanismul să se ridice măcar o dată la înălţimea imaginii de sine universalizante.
Bioconservatorii exprimă adesea o teamă generală că noile tehnologii ne vor "jefui" de umanitatea noastră. Dar pentru tehnoprogresişti, "esenţa" umanităţii noastre, dacă poate exista aşa ceva, este pur şi simplu capacitatea noastră de a explora împreună ce înseamnă să fii om în lumea pe care o împărtăşim. Cu siguranţă nicio sectă, niciun trib, niciun sistem de credinţe nu e proprietarul a ceea ce înseamnă să fii om. Tehnoprogresiştii tind să creadă că practicile noastre personale şi colective legate de proteze sunt contribuţii la conversaţia pe care o purtăm despre lucrurile de care e capabilă umanitatea şi că aceia care vor să îngheţe această conversaţie în imaginea platitudinilor lor preferate riscă să încalce acea "umanitate" la fel de mult ca orice experimentalism nechibzuit.
Tehnoprogresiştii par să împărtăşească o senzaţie că noi oamenii am ajuns cu toţii prea ciudaţi şi prea legaţi de proteze pentru a mai fi seduşi în vreo măsură de limbajul inocentei "naturi" sau de dulcile imnuri bioconservatoare înălţate aşa-numitei "demnităţi umane" sau "înţelesurilor profunde" care ar fi de găsit în durerea şi suferinţa datorate bolilor potenţial vindecabile. Cei mai mulţi tehnoprogresişti consideră că ar trebui să pretindem corectitudine, sustenabilitate, responsabilitate şi libertate de la forţele dezvoltării tehnologice în care suntem cu toţii absorbiţi şi la care cu toţii colaborăm, şi că această pretenţie este contribuţia acestei generaţii în viaţă la conversaţia omenirii, aflată în continuă desfăşurare.
▲ (2) (3) (4) (5)
Subscribe to:
Posts (Atom)